ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

FOTO La Moldexpo a fost inaugurat Târgul de Crăciun

13:11 | 14.12.2023 Categorie: Societate

Chişinău, 14 dec. /MOLDPRES/. Centrul Internațional de Expoziții „Moldexpo” a inaugurat astăzi Târgul de Crăciun. Acesta va fi deschis până duminică, 17 decembrie, iar vizitatorii vor putea găsi la eveniment tot de ce au nevoie pentru sărbătorile de iarnă, de la decorațiuni și cadouri, până la produse alimentare și băuturi, transmite MOLDPRES.

Directorul general al Moldexpo, Carolina Chiper, a declarat că Târgul „Crăciunul Acasă” a ajuns deja la cea de-a X-a ediție. Evenimentul întrunește în acest an peste 80 de participanți, în mare parte producători autohtoni, care oferă o gamă largă de produse pentru locuitorii și oaspeții capitalei.

Cei care vor alege să meargă la Târgul de la Moldexpo vor găsi produse alimentare pentru masa de sărbătoare, cadouri pentru cei dragi, jucării și decorațiuni, articole vestimentare, veselă, produse de decor și multe altele.

Târgul de Crăciun va fi deschis până duminică, 17 decembrie. Pe parcursul celor patru zile, oaspeții evenimentului vor avea parte de o atmosferă de sărbătoare creată de ansambluri folclorice care vor delecta publicul cu dansuri și colinde. 

img23010160

img23010160

img23010160

img23010160

img23010160

img23010160

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!