ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

CNA: În Franța au fost efectuate percheziții în cadrul cauzei penale „Frauda Bancară”

15:21 | 17.01.2024 Categorie: Societate

Chişinău, 17 ian. /MOLDPRES/. În perioada 9-11 ianuarie 2024, procurori și ofițeri din cadrul Procuraturii Anticorupție, în comun cu ofițerii din cadrul Agenției de recuperare a bunurilor infracționale (ARBI) a Centrului Național Anticorupție, au asistat omologii din Franța la efectuarea perchezițiilor pe teritoriul Republicii Franceze, în contextul executării cererilor de asistență juridică internațională pe cauza penală „Frauda bancară”, comunică MOLDPRES.

Potrivit CNA, acțiunile de urmărire penală au fost efectuate în orașul Sciez și localitățile Combloux, Chamonix Mont-Blanc, Sallanches și Douvaine, în perioada 9-11 ianuarie 2024 și au vizat trei bunuri imobile, care erau înregistrate pe numele unor persoane juridice, însă deținute de facto de către familia unui fost lider de partid.

Perchezițiile au fost efectuate de oamenii legii din Franța asistați de membrii grupului de urmărire penală din Republica Moldova.

Unul din bunurile nominalizate reprezintă o vilă amplasată în Sciez, într-un cartier rezidențial, pe malul lacului Leman, vila fiind în proces de renovare. Al doilea bun la fel este tot în Sciez și reprezintă un apartament cu două locuri de parcare, amplasat într-un complex rezidențial, care la momentul efectuării acțiunilor de urmărire penală era gestionat de o rudă apropiată fostului lider de partid.

Al treilea bun imobil reprezintă o cabană tradițională pentru zona alpină, cu parter, etaj și mansardă, amplasată la cota superioară a localității Combloux, pe un teren de 21 ari, cu vedere la vârful Mont Blanc.

În urma perchezițiilor efectuate au fost ridicate mijloace financiare (92 000 de euro și 3 000 de franci elvețieni), urmând a fi stabilită originea banilor, cu ulterioara aplicare a sechestrului, suporturi tehnice, telefoane și mai multe documente pentru a fi cercetate în cadrul cauzei penale, inclusiv care oferă informații suplimentare și despre alte bunuri imobile și mobile ce aparțin familiei fostului politician cum ar fi o vilă în Elveția. Totodată, au fost audiați martori.

Până la efectuarea perchezițiilor, a fost aplicat sechestru asupra bunurilor menționate mai sus, în scopul asigurării reparării prejudiciului cauzat prin infracțiune.

img24000298

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!