15 noiembrie 2020. Maia Sandu câștigă detașat alegerile prezidențiale din Republica Moldova

După alegerile prezidențiale din 2016, în societate s-a instalat o pace relativă, deoarece o bună parte din cetățeni contestau legalitatea rezultatelor alegerilor la funcția de șef al statului. Să amintim că echipa Maiei Sandu a contestat rezultatele scrutinului prezidențial la Curtea Constituțională. Însă, în cele mai dubioase tradiții ale justiției moldave, Înalta Curte a recunoscut implicarea ilegală a Mitropoliei Moldovei în alegeri,  organizarea plătită a turismului electoral din raioanele de est și zădărnicirea exprimării dreptului la vot pentru o parte a cetățenilor din diasporă, însă, până la urmă, a conchis că aceste încălcări n-au viciat rezultatul final. 
Prestația lui Igor Dodon în cei patru ani de mandat nu prea a lăsat loc de afirmare în funcția de șef de stat. Lupta cu corupția și întoarcerea miliardului furat au fost doar mimate. Penetrarea masivă a pieței de desfacere rusești pentru produsele moldovenești a fost doar o iluzie. Dimpotrivă, exporturile Moldovei pe piața Uniunii Europene au crescut constant, iar spre Rusia s-au diminuat. Și promisiunea de a uni societatea a eșuat prin atacurile pline de ură a președintelui Dodon față de opoziție și, în special, față de unioniști, ponderea cărora crește de la an la an. Frecventele deplasări la Moscova și încercările de a face transfer de imagine de la Putin erau jalnice și, în acest context, Dodon a pierdut chiar și la electoratul pro-rus.
Maia Sandu a avut o prestație notorie atât în funcția de premier, cât și în opoziție. Ușurința cu care socialiștii lui Dodon au demis-o pe Sandu din funcția de premier a avut un efect de bumerang. Dodon și-a asumat întreaga responsabilitate pentru guvernare, iar aceasta era percepută deloc pozitiv de cetățeni.
Candidatul Partidului Acțiune și Solidaritate acumulase către alegeri un capital solid de încredere. Capitolul principal la care Sandu plusa în fața lui Dodon era profesionalismul și echilibru în demersul său public. Nici la o etapă liderul PAS n-a putut fi învinuită de populism, enunțuri radicale și atacuri asupra unor grupuri sociale sau etnice. Echilibru era cuvântul de ordine care o distanța puternic pe Sandu de Dodon. Iar acest echilibru, numit cândva de experții francezi în alegeri ca „Forța liniștită”, de regulă, a adus victorii celor care urmau acest percept.
Un alt factor care contribuia la creșterea șanselor Maiei Sandu în alegeri era credibilitatea. Contracandidatul său nu-și îndeplinise aproape nimic din ce vocifera în alegerile din 2016, iar Sandu era extrem de atentă în promisiuni, lucru care mai degrabă generează încrederea oamenilor.
Și poate cel mai important aspect al creării unei imagini pozitive pentru Sandu era faptul că o femeie declară fără umbră de frică război unui sistem oligarhic corupt, care acaparase toate instrumentele statului și pe care le putea folosi pentru distrugerea oponenților săi. Acest curaj năștea respect și chiar admirație.
Către startul campaniei prezidențiale, în Republica Moldova se instalase o atmosferă de simpatie față de Maia Sandu și o lipsă cvasitotală de neîncredere față de Dodon.
Primul tur al alegerilor prezidențiale a avut loc la 1 noiembrie. Puzderia de figuranți care îndeplineau rolul de candidați la funcția de șef al statului n-a permis o victorie clară a Maiei Sandu chiar din primul tur. Multe voturi s-au risipit, iar prezența joasă a generat un rezultat sub așteptări. Procentele acumulate de către figuranți demonstrează cum orgoliile sau angajamentele au transformat primul tur într-un joc pueril și păgubos pentru cei care pretindeau a fi numiți politicieni. Doar Renato Usatîi a putut acumula un număr de voturi care să confirme o adevărată intenție de a se lupta pentru fotoliul de președinte de țară.
Astfel, în turul întâi primele două locuri au fost ocupate de către Maia Sandu cu 36,6% și Igor Dodon cu 32,6%. Dacă e să ne raportăm la atmosfera din țară, era un rezultat nesperat de bun pentru Dodon.
Turul doi a fost marcat de o mobilizare fără precedent al susținătorilor Maiei Sandu. Acest lucru a fost sesizat pe parcursul întregii zile de 15 noiembrie, atunci când de la o oră la alta se înregistra o prezență sporită la vot. Diferența de aproape 10 la sută de participare în turul doi față de primul făceau clare rezultatele finale. Și în diasporă s-a înregistrat o mobilizare exemplară, creșterea prezenței la vot fiind substanțială.
Rezultatele care veneau la Comisia Electorală Centrală, chiar din primele minute după închiderea secțiilor de votare, nu lăsau loc de interpretări. Maia Sandu acumula multe voturi chiar și în raioanele în care tradițional domina stânga comunisto-socialistă. Nici nu se termina ziua de 15 noiembrie, că victoria categorică a Maiei Sandu devenise clară. Scorul era cel previzibil, dar pentru o Moldovă patriarhală și nostalgică era totuși o revelație. Niciodată în istoria modernă, un partid de dreapta n-a acumulat o majoritate atât de clară și n-a obținut o victorie atât de convingătoare.  
Primul discurs al Maiei Sandu, imediat după anunțarea victoriei sale, a fost construit în aceeași cheie ca și toate demersurile electorale anterioare. Maximul de echilibru și realism și evitarea promisiunilor populiste. Printre altele, președintele ales a menționat că: „În aceste zile ne confruntăm cu foarte multe probleme. Situația este proastă în cam toate domeniile. Ne aflăm într-o criză sanitară și economică foarte mare, iar țara a fost izolată pe plan internațional din cauza iresponsabilității autorităților. Oamenii au fost privați de ajutoare, iar fărădelegile continuă fără nici o opreliște. Nu vom putea rezolva toate problemele într-o zi, printr-o minune. Dar putem și trebuie să întreprindem acțiuni zi de zi, pas cu pas, așa încât oamenii să simtă schimbări spre bine cât mai curând. Și exact asta îmi propun să fac din prima zi de mandat”.
Și dacă un an-doi în urmă părea că dominația oligarho-mafiotică va rămâne instalată peste Moldova încă ani buni, atunci în dimineața zilei de 16 noiembrie oamenii s-au trezit cu o speranță justificată în venirea timpurilor mai bune, mai corecte și mai curate.
Transformarea Republicii Moldova este un proces greu și de durată. Aceasta include justiția, economia, educația, politica externă, dar și alte domenii vitale. Pe lângă bătălii, guvernarea mai e datoare zi de zi să demonstreze mai multă deschidere către cetățeni, capacitatea de a comunica cu societatea pentru a o include în procesele democrației participative și evident, rezultate economice cu impact social. Pas cu pas, Moldova trebuie să revină la normalitate pentru a-și permite în siguranță să înceapă o reconstrucție fără precedent a țării.