Dosoftei, mitropolitul care a adus limba română în Sfântul Altar
Marele teolog, cărturar și poet al neamului nostru Dosoftei (la naștere Dimitrie Barilă; n. 26 octombrie 1624, Suceava, Moldova – d. 13 decembrie 1693, Jovkva, Ucraina, în poloneză Zolkiew) a fost cel mai prodigios mitropolit al Moldovei, a pus bazele poeziei naționale și a plasat ortodoxia Moldovei în elita cultelor europene. În 2005, Biserica Ortodoxă Română l-a trecut în rândul sfinților.
Primele studii le-a făcut la Iași, la Colegiul întemeiat în 1640 la Mănăstirea Sfinții Trei Ierarhi, apoi la Școala Frăției Ortodoxe din Liov, unde a făcut studii umaniste și de limbi. Cunoștea limbile elenă, latină, slavonă și polonă. Datorită relațiilor sale cu patriarhul Moscovei și cu Nicolae Milescu, aflat acolo, a adus din Rusia un teasc de tipografie cu litere, cu care a tipărit la Mitropolia din Iași, în română, principalele cărți liturgice, unele traduse de el însuși. El a fost unul dintre ierarhii care au promovat introducerea limbii române în biserică.
Moldova se afla la graniţa celor două mari tradiţii și implicit Biserica oscila în folosirea limbii liturgice. Studiile lingvistice au demonstrat că, în primele secole, strămoșii noștri au folosit limba de acasă şi la biserică. Începând cu mitropolitul Dosoftei în Moldova și diaconul Coresi, care a activat atât în Ardeal, cât şi în Ţara Românească, până la mitropolitul Antim Ivireanul – cu toţii şi-au dorit ca poporul să se roage în limba strămoşilor. Aşa scria mitropolitul Antim Ivireanul în prefaţa unei cărţi: „Românii noştri în biserică stau ca boii, neînţelegând ce se citeşte şi ce se cântă şi ies din biserică fără niciun folos, am hotărât a preface cărţile din limba slavonească şi grecească în limba noastră proastă românească, dar a noastră şi a le da la lumină!”.
Lupta pentru introducerea limbii române în serviciul divin în principatele românești a fost una foarte grea. Două mari biserici, de expresie greacă și slavonă, doreau cu orice preț să-și păstreze influența. Totuși, cuvintele Dumnezeu, Tatăl, Treime, credinţă, întrupare, înviere, înălțare, biserică, rugăciune, Fecioara, potir, pâine, Trup şi Sânge, erau românești și manifestau credinţa noastră, pe care strămoşii nu au avut ocazia s-o manifeste în biserică. Cel care a avut curajul să ducă în Sfântul Altar limba română, care nu era una oficializată ca fiind sacră, a fost mitropolitul Moldovei Dosoftei. O făcuse cu puţin înainte, la Braşov, şi diaconul Coresi. Însă, majoritatea termenilor enumerați mai sus rămăseseră în forma slavonă.
Cea mai importantă lucrare a mitropolitului Dosoftei al Moldovei este Psaltirea în versuri. Traducerea Psaltirii (1673) îl consacră drept cel „dintâi poet român”, şi nu numai ca traducător. El însuși mărturisește că foarte des strecoară în Psaltire şi versuri originale. În Psaltirea în versuri, de foarte multe ori a reușit să mlădieze limba română pentru unele moduri de exprimare până atunci neexperimentate, de o necontestată frumuseţe. George Călinescu citează Psalmul „La apa Vavilonului", comentând lapidar: „Dosoftei are vorba materială ce dă corp mâhnirilor abstracte", iar George Ivaşcu crede a fi avut o foarte serioasă cultură poetică, realizând prin opera lui „cea dintâi definiție a tipului clasic al poetului român", opera lui constituind „actul de naştere al poeziei culte româneşti vrednică de acest nume". Această lucrare a fost rodul unei munci grele, lucrând, cum spune el însuşi, „cu multă trudă şi vreme îndelungată, cinci ani cu foarte osârdie mare”. A fost prima încercare de versificare în limba noastră, dând o lucrare de peste 8.600 de versuri, care îl arată ca pe un poet foarte talentat.
Pe bună dreptate, specialiștii îl consideră pe Dosoftei ca fondator al curentului clasicist în poezia românească. Unul dintre cei mai prodigioși experți în creația lui Dosoftei, dr. Cătălin-Mihai Ştefan spune că „Psaltirea în versuri are un stil ludic românesc. Este o premieră absolută de versificare talentată. Dosoftei jonglează atât de bine cu cuvintele – bineînțeles că sunt arhaisme acum, dar sunt de găsit semnificațiile lor. Jonglează atât de bine cu limba română, atât de frumos curge versul, încât nu ai cum să nu te gândești că este o alegere bună. Un alt argument pentru care Psaltirea în versuri, adică traducerea Bibliei în versuri, este o alegere foarte bună, ar fi acela că această Psaltire este publicată și acum. Este o carte publicată la 1600 și trăiește și acum!”
În plan administrativ, Dosoftei a avut o carieră strălucită, întreruptă de vitregiile timpului. Mai întâi a fost ales episcop la Huși (1658 – 1660) și Roman (1660 – 1671), apoi mitropolit al Moldovei (1671-1674 și 1675 – 1686). După 1665 începe lucrul la opera sa „Psaltirea în versuri”, pe care o va tipări la mănăstirea Uniev din Ucraina în 1673. Pentru elaborarea Psaltirii, a consultat o ediție grecească a Vulgatei și Psaltirea în versuri a lui Jan Kochanowski. A scris și versuri originale la stema Moldovei: Stihuri la luminatul herb a Țării Moldovei, care prefațează Psaltirea. În toamna anului 1686, datorită evenimentelor politice din acea vreme, a fost dus în Polonia de oștile regelui Jan Sobieski, unde a rămas până la sfârșitul vieții. Și la Liov a continuat tipărirea lucrărilor teologice ortodoxe. Era deseori vizitat de regele polonez Sobieski, care îl prețuia nespus și îl sprijinea în toate lucrările sale.
A fost unul dintre cei mai mari cărturari din istoria Moldovei și al întregului spațiu românesc, fiind primul poet național, primul versificator al Psaltirii în tot Răsăritul ortodox, primul traducător din literatura dramatică universală și din cea istorică în românește, primul traducător al cărților de slujbă în românește în Moldova, primul editor din acest spațiu.
Așa cum rușii îi ridică fiului lui Dmitrie Cantemir, Antioh Cantemir, statui și îl numesc fondator al clasicismului rus, tot așa și noi trebuie să recunoaștem rolul neprețuit a lui Dosoftei. El a știut să aducă lumina științei și educației într-o lume izolată de marea cultură europeană și văduvită de contactele cu revoluționarele procese ale Renașterii și Iluminismului. Dosoftei a fost și rămâne o puternică piatră de temelie a conștiinței noastre naționale.
8 decembrie 1991. Mircea Snegur este ales în funcția de Președinte al Republicii Moldova prin scrutin general
29 noiembrie 1993. În Republica Moldova este introdusă valuta națională – leul moldovenesc
15 noiembrie 2020. Maia Sandu câștigă detașat alegerile prezidențiale din Republica Moldova
13 noiembrie 2016. Igor Dodon este ales Președinte al Republicii Moldova
3 noiembrie 1990. Parlamentul adoptă Stema de Stat a Republicii Moldova
17 octombrie 2018. Are loc vizita președintelui Turciei Recep Tayyip Erdogan în Republica Moldova
8 octombrie 2009: La Chișinău își desfășoară lucrările summitul Comunității Statelor Independente
Aventura instituției prezidențiale în Republica Moldova
La 12 septembrie 2007 primul tanc petrolier acostează în portul Giurgiulești
Declarația de Independență a Republicii Moldova: testament politic și moral al unei generații de sacrificiu
August 1991: Cronica unei lovituri de stat eșuate (III)
August 1991: Cronica unei lovituri de stat eșuate (II)
August 1991: Cronica unei lovituri de stat eșuate (I)
29 iulie 1994. Este adoptată Constituția Republicii Moldova
IGP oferă detalii despre polițistul rănit în zona Criuleni-Dubăsari: „Vânătoarea era autorizată, iar participanții dețineau armele legal”
Generația Pădurii 2026: 33 mii de puieți de plop, plantați pe o suprafață de 40 de hectare
Prim-ministrul Vasile Tofan va participa la Summitul Francofoniei din Phnom Penh
Un angajat al poliției a fost rănit în timpul unei vânători în zona Criuleni-Dubăsari
FOTO // Piața agroalimentară din Ungheni, modernizată cu peste 18 milioane de lei. Producătorii locali vor putea să-și comercializeze marfa în condiții mai bune
Parlamentul s-a alăturat, și în acest an, campaniei naționale #GenerațiaPădurii „Toamna 2026”
GALERIE FOTO // Campania „Generația Pădurii” la Pogănești. Peste 3 000 de hectare vor fi împădurite în această toamnă
FOTO // „Drumul Recifelor”, „Descoperă Edineț” și „Tărâmul Peisajelor Ascunse”. Trei trasee turistice noi, lansate în raionul Edineț
R. Moldova și Cehia își consolidează cooperarea în domeniul asistenței sociale. Reforma RESTART, susținută printr-un nou parteneriat
Ziua Mondială a Diabetului. Peste 136 000 de persoane au beneficiat de medicamente compensate pentru tratarea bolii
Polițiștii vor asigura ordinea publică în perioada organizării alegerilor din UTA Găgăuzia
FOTO // Marea Plantare Națională a început la Pogănești. Circa 1 200 de persoane vor planta 40 de hectare de pădure în lunca Prutului
CEC avertizează asupra unor informații false privind linia telefonică pentru alegătorii din Găgăuzia. Cetățenii, îndemnați să consulte doar sursele oficiale
VIDEO // Contrabandă cu mijloace financiare la Otaci. Două femei au transportat ilegal circa 644 000 de lei și 50 500 de dolari SUA
România își reafirmă sprijinul pentru consolidarea rezilienței Republicii Moldova în fața dezinformării
CEC anunță ziua tăcerii înainte de alegerile din UTA Găgăuzia. Agitația electorală este interzisă