Cronica săptămânii (8-15 noiembrie)

Chișinău, 17 nov. /MOLDPRES/. În pofida unei campanii electorale anemice, rezultatul primului tur, neașteptat pentru mulți politicieni, experți și simpli cetățeni, a creat emoții și așteptări care au ridicat substanțial temperatura scrutinului. Diferența de patru la sută în favoarea Maiei Sandu nu era suficientă pentru a paria pe victoria liderului Partidului Acțiune și Solidaritate. Atât istoria noastră contemporană, cât și exemplele vecinilor, au demonstrat că în turul doi au loc frecvente răsturnări de situație.
În mod tradițional, imediat după numărarea voturilor din primul tur, se încep negocierile cu candidații ieșiți din cursă, dar care au acumulat un număr important de voturi. În mod  firesc, atenția staff-urilor celor doi participanți la turul doi s-au îndreptat către Renato Usatîi, care a acumulat un număr suficient de voturi  pentru a înclina balanța în favoarea unui sau altui candidat. Cele aproximativ 17 la sută, dacă veneau în totalitate la unul din candidați, victoria acestuia era asigurată.
Electoratul lui Usatîi este însă foarte specific. Repartizați geografic mai mult în zona nordică a țării și mai mult în urban decât  rural, alegătorii lui Usatîi erau tradițional orientați spre Rusia. Însă, mesajul anticorupție a liderului „Partidului Nostru” a făcut ca o bună parte din alegători să voteze în turul doi cu Maia Sandu. Simplificând ecuația, putem spune că bazinul electoral a lui Usatîi s-a împărțit în trei grupuri, nu neapărat egale. O parte au votat cu liderul PAS, urmând îndemnul indirect al lui Usatîi, altă parte n-a ieșit la vot, iar al treilea grup, mai puțin numeric, a votat totuși tradițional cu candidatul de stânga. În final, Igor Dodon a pierdut un segment important de electorat care în trecut vota masiv candidatul pro-estic.
Voturile Violetei Ivanov păreau în mod firesc să meargă la Dodon. Însă, scorul de la Orhei, unde este repartizat nucleul votanților pro-Șor, a fost pentru mulți o surpriză. În lipsa candidatului de la care aveau beneficii personale, orheienii parcă s-au trezit dintr-un somn de aproape un deceniu și și-au amintit că la sfârșitul anilor 80 erau lideri incontestabili în procesele de renaștere națională. Votul masiv pentru Maia Sandu (circa 70%) a fost pentru orheieni ca un semnal  foarte clar de revenire la normalitate.
Aripa mai radicală a unioniștilor nu prea agreau noii lideri politici antisistem, cum ar fi Maia Sandu sau Andrei Năstase. Alegerile pentru primăria Chișinău au demonstrat cu prisosință acest lucru. Însă, discursul lui Dodon ținut chiar înaintea turului doi, în care era amenințat dur curentul unionist din Republica Moldova, a mobilizat la maximum alegătorii care împărtășesc aceste valori.
Tot în discursul său, Dodon a mai mobilizat la vot încă un segment important din electorat - diaspora. Să fii politician de asemenea rang, să ai consultanți profesioniști și să nu cunoști simpla regulă a tehnologiilor electorale care spune că nu trebuie să ataci nici într-un fel grupuri esențiale de alegători? Este un comportament mai mult decât straniu, iar unica presupunere viabilă este că Igor Dodon pur și simplu n-a ascultat de sfaturile specialiștilor și s-a dezlănțuit într-o manieră improprie politicienilor experimentați. Astfel, Dodon, prin demersul său a consolidat la maximum diaspora să voteze cu Maia Sandu.
O meteahnă a programului candidatului Igor Dodon a fost lipsa probelor că și-a onorat promisiunile electorale din 2016. Cea mai gravă situație era la capitolul lupta cu corupția, domeniu în care s-a simțit mai degrabă un regres. Nici lupta cu pandemia, o temă foarte sensibilă, nu putea fi raportată ca un succes al guvernării. Dincolo de gravitatea problemei în plan mondial, instituțiile noastre nici nu informează măcar populația cum are loc pregătirea de vaccinarea anti-covid-19. Nici despre vaccinurile antigripale în acest an nu se aude nimic, pe când toată Europa este deja vaccinată contra gripei sezoniere, care odată declanșată poate pune pe butuci sistemul sanitar.
Maia Sandu, în comparație cu Igor Dodon, a fost mult mai echilibrată, a minimalizat riscurile, nu s-a aventurat în declarații riscante și a fost mult mai tolerantă și cooperantă chiar și cu cei care o criticau. Faptul că a avut și discursuri în limba rusă a fost un plus incontestabil, care într-o anumită măsură a spulberat miturile socialiștilor despre presupusa „rusofobie”. Sandu, prin prestația sa, a dovedit că a învățat din greșelile anului 2016, poate și din greșelile anului 2019. Oricum, Maia Sandu, dincolo de preferințele geopolitice, insufla mai multă încredere, speranță într-o luptă anticorupție nemimată, adevărată. Poate este pentru prima dată când în Moldova se înfiripează un consens firav între dreapta și stânga, pro-estici și pro-vestici în jurul unui proiect de eliberare a țării din ghearele oligarhiei, care a speculat decenii la rând pe disensiuni de ordin geopolitic, dar a jefuit oamenii cu multă nerușinare, indiferent de opțiunile lor.
Scorul de 57,74% la 42,26% în favoarea Maiei Sandu este un semnal clar privind voința cetățenilor de a pune capăt dezmățului din ultimele decenii. Dacă eram într-o țară cu democrație instituțională, imediat începea procesul civilizat de transfer de putere către cei care au mandatul popular s-o preia. La noi va fi mai greu. Bătăliile politice pentru soarta Republicii Moldova vor continua, însă apare speranța (încă una!) сă se vor porni procesele de transformare a statului nostru într-o autentică democrație instituțională.