ro
Politică
01 Mai, 2025 / 08:03
/ 15 Ianuarie, 2025

Oleg Serebrian: „Regiunea transnistreană trebuie decuplată de la acest gaz, zis umanitar, şi să trăiască după reguli economice ale unei piețe libere”

Vicepremierul pentru reintegrare, Oleg Serebrian, afirmă că reprezentanții politici în procesul de negocieri pentru reglementarea transnistreană ar putea să discute pe 17 ianuarie în formatul „1+1”. Este o situaţie critică, or, este nevoie să găsim o soluţie pentru moment, deoarece avem o criză umanitară care se adânceşte, spune oficialul, citat de MOLDPRES.

Potrivit lui Serebrian, este cert că independenţa energetică a ambelor maluri ale Nistrului este un scop strategic. „Regiunea transnistreană trebuie decuplată, învățată să fie decuplată de la acest gaz, zis umanitar, să trăiască după reguli economice ale unei piețe libere. Acesta va fi și un pas în direcția intregrării europene”, a spus oficialul.

„În momentul de faţă este important să înţelegem că Gazpromul trebuie să-şi onoreze obligaţiunile contractului cu republica Moldova. Deci, 30 septembrie 2026 este data până când Gazprom este obligat să livreze cantitatea de 5,7 milioane de metri cubi zilnic către regiunea transnistreană a Republicii Moldova. Să fim atenţi, este vorba de şi de cantitate, şi de dată. Gazprom este obligat să livreze o anumită cantitate, stipulată în acest contract, încă pentru aproape un an şi jumătate, până când ţara noastră va găsi alte soluţii furnizare şi pe malul stâng”, a relevat Serebrian după şedinţa de astăzi a Guvernului.

Șefa statului Maia Sandu a prezidat ieri ședința Consiliului Suprem de Securitate (CSS), în cadrul căreia au fost analizate situația din sectorul energetic, măsurile de sprijin pentru populație și acțiunile necesare pentru consolidarea rezilienței energetice a Republicii Moldova. Discuțiile au avut loc în contextul crizei generate de decizia companiei ruse Gazprom de a întrerupe livrările de gaze naturale pe malul stâng, încălcând propriile obligații contractuale.

„Scopul acestei crize umanitare, provocate de Kremlin pe malul stâng, este generarea unei crize politice pe malul drept și escaladarea situației. Ceea ce se întâmplă acum este și o formă de presiune care vine de la Kremlin pe regimul de la Tiraspol, pentru ca acesta să fie mai cooperant în acțiunile Kremlinului, orientate pentru a destabiliza situația în Republica Moldova”, a declarat președinta Maia Sandu.

Totodată, șefa statului a menționat că malul drept nu are datorii față de Gazprom, așa cum insinuează partea rusă, încercând să justifice astfel decizia de a nu furniza gaze naturale pentru malul stâng. „Există un audit internațional care confirmă că malul drept nu are datorii față de Gazprom”, a mai precizat președinta Maia Sandu.

Liderul de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, întors din Federația Rusă, a anunțat că livrările de gaze rusești în regiunea transnistreană vor fi reluate, sub formă de ajutor umanitar, dar nu a specificat o dată exactă când se va întâmpla acest lucru.