
Polițiștii îndeamnă cetățenii să-și securizeze locuințele în perioada estivală
Polițiștii îndeamnă cetățenii să-și securizeze locuințele, în contextul în care pe parcursul verii majoritatea oamenilor pleacă în vacanță, iar furturile se întețesc, comunică MOLDPRES.
Solicitat de agenție, ofițerul de presă al Inspectoratului General al Poliției (IGP), Oxana Todiriță, a îndemnat cetățenii să-și asigure casa cu sisteme de supraveghere video și alarmă, iar uşile cu sisteme de închidere.
„În cazul în care locuiți la parter sau la sol, este important să asigurați geamurile cu gratii. Dacă pierdeți cheia de la casă, înlocuiți întregul sistemul de închidere. În absența de la domiciliu, închideți întotdeauna ferestrele și ușile balcoanelor. Montaţi la vedere plăcuţe de atenţionare cu privire la existenţa unui sistem de securitate”, a spus Oxana Todiriță.
De asemenea, oamenii legii îndeamnă cetățenii să nu facă publică plecarea de acasă pe rețelele de socializare, întrucât aceasta constituie o invitație deschisă pentru hoți.
„În perioada lipsei îndelungate de acasă, rugați pe cineva apropiat să colecteze facturile, pentru a nu crea suspiciuni infractorilor. Totodată, rugați vecinii să supravegheze locuinţa în timpul lipsei. Atunci când observați persoane străine în preajma blocului, nu ezitați să întrebați pe cine caută, aceste întrebări îi descurajează pe rău-făcători. La fel, folosiți interfonul cu atenție și permiteți doar persoanelor cunoscute să intre în scara blocului. Nu deschideți uşa necunoscuţilor, indiferent cine pretind că sunt. Este foarte important să instruiți copiii să nu deschidă uşa persoanelor străine, indiferent cum motivează prezența lor”, a afirmat Oxana Todiriță.
La fel, polițiștii avertizează și despre faptul că automobilul personal poate deveni ținta unei infracțiuni.
„În cazul lipsei îndelungate, parcați autoturismul în locuri special amenajate şi iluminate, pentru a fi în siguranță. Nu lăsați la vedere obiecte de preț - bani, genți, telefoane, sisteme GPS – aceste lucruri materiale tentează hoții să comită infracțiuni. Dotați autoturismul cu un sistem de alarmă performant”, a explicat ofițerul de presă al IGP.
Totuși, dacă ați devenit victima unei infracțiuni, anunţaţi de urgenţă poliţia şi nu pătrundeţi în câmpul infracţional pentru a nu şterge probele lăsate de făptaș.
„În multe cazuri, victima sau alte rude doresc să verifice ce obiecte lipsesc, prin aceasta distrugând probele existente. Puneți la dispoziţia poliţiei cât mai multe date relevante, precum: persoanele suspecte care s-au aflat în preajma locuinţei sau cele care au cunoscut faptul că victima lipseşte de acasă. După cercetarea de către poliţie a locului infracţiunii, examinaţi cu atenţie locuinţa şi furnizaţi-le caracteristicile de identificare ale bunurilor furate”, a menționat Oxana Toderiță.
În situații de urgență, cetățenii sunt îndemnați să contacteze Serviciul 112.
Un copil de 1 an și 9 luni, dispărut în Step-Soci, Orhei, a fost găsit decedat în canalizarea gospodăriei
Meteorologii prognozează pentru miercuri ploi slabe de scurtă durată
Ministerul Justiției: „Uniunea Avocaților a revizuit decizia prin care avocații erau obligați să nu acorde niciun fel de asistență juridică pe durata grevei”
CNAS a finanțat plata indemnizațiilor pentru familiile cu copii
Centru de consultanță pentru presă în perioada electorală. Jurnaliștii pot solicita informații gratuit
Uniunea Europeană a completat lista persoanelor și companiilor din Republica Moldova, supuse sancțiunilor
Primele rezultate finale ale Recensământului din 2024: Populația, în scădere cu 13,6% față de 2014
Grădinițele vor fi finanțate în baza unei noi metodologii. Documentul a fost propus spre consultări publice
VIDEO // Droguri din Spania, introduse în R. Moldova. Polițiștii au ridicat substanțe narcotice în valoare de peste 1,5 mil de lei
Cinci persoane au fost rănite în urma unui accident rutier la Edineț
Un nou model al actului de identitate pentru străinii care locuiesc în Republica Moldova
Sancțiuni UE pentru persoane și companii din Moldova // Daniel Vodă: „Chișinăul acționează alături de Bruxelles pentru a apăra alegerile și instituțiile democratice”
Mihai Popșoi, discuții cu diplomații de la Bruxelles: „Prin munca lor zilnică, contribuie la consolidarea locului nostru în familia europeană”
Rețeaua școlilor model se extinde și va include 90 de instituții, cu investiții de 220 de milioane de euro
Republica Moldova instituie două sisteme informaționale pentru consolidarea supravegherii bolilor transmisibile
DOC // Moldovenii care muncesc în Elveția vor putea beneficia de pensii și garanții sociale
Daniel Vodă, despre concertul organizat în preajma expoziției dedicate victimelor deportărilor: „O insultă la adresa memoriei noastre colective”
Ministerul Apărării al României a alertat aeronave F-16 în urma atacului cu drone în apropierea frontierei cu România
Vicepremierul Mihai Popșoi, întâlnire cu diaspora din Belgia: „Suntem hotărâți să ducem R. Moldova în marea familie europeană”
Interes sporit pentru programul „Casa Verde”: peste 620 de cereri au fost deja depuse
VIDEO // Rezervația Naturală „Codrii”, promovată printr-un nou spot video realizat de EcoContact
Două orașe austriece au intrat în competiție pentru a fi gazda celei de-a 70-a ediții a concursului Eurovision
Municipiul Ungheni are acces la infrastructură rutieră modernizată
Aproximativ 3 500 de persoane au beneficiat de operații de protezare a șoldului și genunchiului
Premierul Dorin Recean, în discuții cu ministrul Investițiilor de la București: „Moldova este hotărâtă să accelereze implementarea proiectelor majore de dezvoltare”