ro
Societate
16 Iulie, 2025 / 15:42
/ Acum 7 ore

Un copil de 1 an și 9 luni, dispărut în Step-Soci, Orhei, a fost găsit decedat în canalizarea gospodăriei

Un băiețel de 1 an și 9 luni, care a fost anunțat dispărut în seara zilei de marți, 15 iulie, în localitatea Step-Soci, raionul Orhei, a fost găsit decedat în canalizarea gospodăriei. Anunțul a fost făcut de Inspectoratul General al Poliției (IGP), transmite MOLDPRES.

Oamenii legii au fost sesizați în seara zilei de marți, 15 iulie, în jurul orei 22:30 de fratele copilului, care a anunțat cǎ băiețelul a ieșit de acasă și a plecat într-o direcție necunoscută.

Toată noaptea, polițiștii, împreună cu colegii din Inspectoratul General pentru Situații de Urgență și localnicii, au verificat împrejurimile. Căutările au continuat și în dimineața zilei de astăzi, inclusiv cu implicarea dronelor și a câinilor. O parte dintre oamenii legii au verificat repetat minuțios ograda.