ro
Societate
16 Iulie, 2025 / 15:56
/ Acum 5 ore

Regulamentul privind tarifele actualizate pentru prejudicii silvice, publicat în Monitorul Oficial

Regulamentul cu privire la modul și tarifele de calcul al cuantumurilor despăgubirilor prejudiciului cauzat pentru încălcări ale legislației silvice a fost publicat astăzi în Monitorul Oficial, transmite MOLDPRES.

Potrivit Ministerului Mediului, necesitatea actualizării regulamentului a constat în faptul că tarifele existente nu au mai fost modificate din anul 1996. Acest fapt a slăbit considerabil capacitatea statului de a preveni și descuraja distrugerea pădurilor.

Noul regulament acoperă 17 categorii de încălcări care afectează fondul forestier – de la tăieri ilegale și incendieri, până la folosirea neautorizată a terenurilor forestiere – și stabilește despăgubiri proporționale cu gravitatea faptei și cu costurile necesare pentru restabilirea completă a ecosistemului distrus.

Prejudiciile sunt exprimate acum în unități convenționale (1 UC = 50 lei), un sistem care oferă claritate și flexibilitate în actualizarea viitoare a tarifelor.

„Astfel, dacă până acum, pentru tăierea a cinci arbori cu diametrul de 26 cm în păduri cu regim special de protecție, despăgubirea era de doar 477 lei, în baza noului regulament, pentru aceeași faptă se va calcula un prejudiciu de 4775 lei. De asemenea, pentru fiecare arbore vătămat, tariful anterior era de aproximativ 21,6 lei, în timp ce noul regulament prevede 215 lei – de 10 ori mai mult”, explică autoritatea de mediu.

Regulamentul se aplică indiferent de forma de proprietate – stat, autorități publice locale sau proprietate privată – și prevede majorări tarifare pentru pădurile cu regim special, speciile valoroase, zonele protejate sau pentru distrugerile produse în perioada de vegetație.