ro
Societate
16 Iulie, 2025 / 15:32
/ Acum 1 zi

Un taximetrist va fi judecat pentru exploatarea sexuală a opt adolescente

Un taximetrist va fi judecat pentru exploatarea sexuală a opt adolescente, cărora le oferea chirie gratuită, alimentație și îmbrăcăminte. Cazul a avut loc în municipiul Chișinău, informează MOLDPRES.

Potrivit procurorilor, bărbatul a identificat-o pe prima victimă pe străzile Chișinăului, după care prin intermediul ei a fost adăpostită și apoi abuzată următoarea adolescentă – schemă care a continuat și în cazul celorlalte victime.

Adolescentele aveau vârstele cuprinse între 13 și 16 ani. După ce le asigura un loc de trai închiriat, învinuitul le-ar fi abordat în vederea întreținerii relațiilor sexuale, în schimbul ajutorului oferit. Ulterior, acesta le-ar fi propus întreținerea relațiilor sexuale, cu amenințarea că în cazul refuzului urmau să revină în stradă.

Adolescentele erau din afara Chișinăului, din zona de centru a țării și fără supravegherea părintească – două orfane de un părinte, două cu părinți dependenți de alcool, o altă adolescentă cu mamă condamnată, după ce a încercat să-și omoare fiica. În așa situații complicate, adolescentele au fost nevoite să accepte avansurile sexuale ale bărbatului de 55 de ani, cu excepția uneia din ele. În unele cazuri, suspectul aplica și violența fizică împotriva lor.

Adolescentele au fost adăpostite în diferite locuințe închiriate în scop de exploatare sexuală – atât în capitală, cât și într-o comună a municipiului. În unele cazuri, exploatarea sexuală a durat și aproape 2,5 ani. Schema a fost deconspirată în timpul investigării unui alt dosar penal, în cadrul căreia una din aceste victime a denunțat comportamentul infracțional al inculpatului.

Ulterior, victimele s-au refugiat la rudele apropiate, iar altele au fost cazate în centre de plasament. În prezent, bărbatul continuă să fie plasat în arest preventiv, urmând ca Judecătoria Chișinău să se pronunțe pe acest caz.