ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Natalia Gavrilița va participa la ședința Grupului parlamentar al Uniunii Creștin-Sociale din Bundestagul Germaniei

23:07 | 06.01.2023 Categorie: Oficial

Chişinău, 6 ian. /MOLDPRES/. În perioada 6-8 ianuarie, prim-ministrul Republicii Moldova, Natalia Gavrilița, se va afla într-o vizită de lucru în Germania, unde va participa la ședința închisă a Grupului parlamentar al Uniunii Creștin-Sociale din Bundestagul german, informează MOLDPRES cu referire la Direcţia comunicare și protocol a Guvernului.

În cadrul tradiționalei reuniuni de început de an a grupului CSU se va discuta despre actualele provocări de securitate și economice, despre problema migrației, dar și despre consecințele pe care le generează asupra Germaniei și a întregii Europe războiul început de Federația Rusă împotriva Ucrainei. 

Șefa Executivului de la Chișinău va ține un discurs în fața parlamentarilor germani, după care va susține o conferință de presă împreună cu liderul grupului parlamentar CSU din Bundestagul german, Alexander Dobrindt. 

De asemenea, Natalia Gavrilița va avea o serie de întâlniri bilaterale cu președintele Parlamentului European, Roberta Metsola, cu liderul grupului PPE din Parlamentul European, președinte al Partidului Popular European, eurodeputatul Manfred Weber, dar și cu alți oficiali și oameni de afaceri din Germania. 

 

img23000086

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!