ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Militarii moldoveni participă în Germania la aplicațiile internaționale “Combined Resolve XIX”

09:11 | 20.10.2023 Categorie: Societate

Chişinău, 20 oct. /MOLDPRES/. Un pluton de militari ai Armatei Naţionale participă în perioada 13 octombrie - 4 noiembrie curent, la exerciţiul multinaţional „Combined Resolve XIX”, desfăşurat în Germania, transmite MOLDPRES.

La exerciţiul din acest an, care are loc la centrul multinaţional întrunit de instruire Hohenfels, sunt antrenaţi circa 4 200 de militari din Italia, Grecia, Georgia, România, Spania, Lituania, Republica Moldova, Macedonia de Nord, Bosnia și Herțegovina, Suedia, Finlanda, Slovenia, Regatul Unit şi Statele Unite ale Americii.

Potrivit comandantului contingentului, căpitanul Ion Sîrbu, militarii moldoveni execută, în comun cu colegii din armatele partenere, misiuni de planificare, pază, patrulare, cercetare, sprijin şi evacuare medicală. Scopul exerciţiului este pregătirea în comun a militarilor pentru operații internaţionale şi creşterea nivelului de interoperabilitate a militarilor Armatei Naţionale cu cei ale ţărilor partenere.

Sursa citată a menţionat că Armata Naţională a detaşat la „Combined Resolve XIX” ofiţeri, sergenți şi soldați din Brigada de Infanterie Motorizată “Moldova”.

Armata Naţională participă la „Combined Resolve” începând cu anul 2012.

Foto: Ministerul Apărării

img23008251

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!