ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Militari moldoveni și români participă la exercițiul „JCET-2023”

13:50 | 23.10.2023 Categorie: Societate

Chişinău, 23 oct. /MOLDPRES/. Militari moldoveni și români participă, în perioada 23 octombrie - 3 noiembrie curent, la exerciţiul internaţional „Joint Combined Exchange Training-2023” (JCET), desfășurat la Baza Militară de Instruire a Armatei Naţionale, informează MOLDPRES.

Comandantul Batalionului cu Destinație Specială „Fulger”, locotenent-colonel Constantin Cîșleanu, a specificat că „militarii vor executa trageri din diferite tipuri de armament de infanterie și artilerie, vor desfășura acțiuni care antrenează rezistenţa fizică şi aptitudinile de comandă”.

De asemenea, ofițerii, sergenții și soldații vor efectua patrulări, lucrări de distrugere, pregătire medico-militară și alte ședințe specifice de instruire.

JCET se desfășoară în conformitate cu Planul de instruire al Armatei Naţionale pentru anul curent, iar militarii moldoveni participă la acest exercițiu începând cu anul 2009.

Foto: Ministerul Apărării

img23008314

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!