ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Biroul politici de reintegrare a făcut precizări referitor la procedura de autorizare a importurilor și exporturilor de mărfuri strategice

14:30 | 26.10.2023 Categorie: Economie

Chişinău, 26 oct. /MOLDPRES/. Biroul politici de reintegrare a venit cu precizări referitor la procedura de autorizare a importurilor și a exporturilor de mărfuri strategice, efectuate de către companii din regiunea transnistreană, transmite MOLDPRES. 

Instituția a precizat că explicațiile sunt necesare dat fiind faptul că „în ultima perioadă, Tiraspolul politizează excesiv subiectul operațiunilor de import-export, efectuate de către unele companii din regiune în privința categoriilor de mărfuri calificate ca fiind strategice, inclusiv produse, tehnologii și servicii care au utilizare dublă, de exemplu civilă și militară, sau care au un regim special”.

Biroul politici de reintegrare a comunicat că examinarea și luarea deciziilor privind eliberarea, suspendarea sau anularea autorizațiilor în acest sens țin de competența Comisiei interdepartamentale de control asupra exportului, reexportului, importului și tranzitului de mărfuri strategice. Din componența acesteia fac parte ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, care este și președintele comisiei, reprezentanți ai Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene, Agenției Servicii Publice, Serviciului de Informații și Securitate, Serviciului Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor, Serviciului Vamal, Marelui Stat Major al Armatei Naționale.

Activitatea Comisiei este asigurată de Agenția Servicii Publice, care, în baza deciziilor aprobate asigură emiterea, eliberarea și evidența autorizațiilor, certificatelor și altor documente necesare pentru exportul, reexportul, importul și tranzitul de mărfuri strategice.

Pentru examinarea cererilor agenților economici și evaluarea riscurilor pentru tranzacțiile cu mărfuri strategice efectuate de către aceștia este necesară prezentarea obligatorie la cerere a unui set de acte prevăzut de legislație, precum și a unor documente suplimentare, în funcție de tipul de tranzacție.

„Eliberarea autorizațiilor este refuzată sau este retrasă autorizația, în temeiul deciziei Comisiei interdepartamentale, în condițiile stabilite de legislație, dacă se cauzează prejudicii securității și intereselor naționale, contravine deciziilor organizațiilor internaționale din care Republica Moldova face parte, solicitantul a prezentat informații neautentice sau a încălcat legislația națională”, a comunicat Biroul politici de reintegrare.

Potrivit sursei citate, în procesul examinării dosarelor, desfășurării expertizelor de specialitate și a adoptării deciziilor (cu votul majorității membrilor prezenți) nu se aplică principii sau abordări discriminatorii, ci se asigură respectarea rigorilor stabilite de legislația națională în vigoare și ce reies din angajamentele internaționale asumate de Republica Moldova.

Foto: Biroul de reintegrare

img23008452

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!