ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Parlamentul a numit membri în Comisia de evaluare externă a procurorilor

15:07 | 24.11.2023 Categorie: Politică

Chişinău, 24 nov. /MOLDPRES/. Parlamentul a desemnat astăzi doi membri în Comisia de evaluare externă a procurorilor, comunică MOLDPRES.

Cei doli membri sunt Tatiana Răducanu, propusă de Fracțiunea PAS și Cornel Lebedinschi, propus de Fracțiunea BCS.

Tatiana Răducanu a fost judecătoare la Judecătoria Chișinău, Curtea de Apel și Curtea Supremă de Justiție, membră a Colegiului disciplinar al judecătorilor și a Consiliului Superior al Magistraturii. De asemenea, a fost președinte al Consiliului de Administrare al Centrului de Resurse Juridice din Moldova și membră a Consiliului Suprem de Securitate.

Cornel Lebedinschi este licențiat în jurisprudență și a activat în cadrul Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova.

Comisia de evaluare externă a procurorilor este constituită din șase membri, numiți cu votul a 3/5 din numărul deputaților aleși. Trei candidaturi sunt propuse de partenerii de dezvoltare, iar restul – de fracțiunile parlamentare, cu respectarea reprezentării proporționale a majorității și a opoziției.

img23009529

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!