ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Termenul limită de achitare a impozitului pe avere pentru anul curent este 26 decembrie

15:26 | 13.12.2023 Categorie: Economie

Chişinău, 13 dec. /MOLDPRES/. Termenul limită de achitare a impozitului pe avere pentru anul 2023 este data de 26 decembrie curent. Anunțul a fost făcut astăzi de Serviciul Fiscal de Stat (SFS), transmite MOLDPRES. 

Potrivit legislației, termenul de achitare a impozitului pe avere expiră la 25 decembrie a anului de gestiune. Ținând cont că ziua de 25 decembrie 2023 este zi de odihnă, termenul limită de achitare a impozitului respectiv se consideră 26 decembrie 2023.

În acest sens, SFS a transmis avizele de plată corespunzătoare contribuabililor care au obligația de a achita impozit pe avere. În cazul în care contribuabilul nu a recepționat avizul de plată, acesta urmează să se adreseze subdiviziunii SFS în raza căreia se deservește.

Impozitul pe avere se aplică asupra bunurilor imobiliare cu destinație locativă, sub formă de apartamente și încăperi izolate locative în case cu multe etaje; apartamente în case de locuit individuale; case de locuit individuale și casele de vacanță, a căror valoare estimată totală constituie 2 milioane lei (100 de mii de euro) și mai mult sau suprafața lor totală este de 120 m2 și mai mult.

SFS a precizat că în cazul în care impozitul nu va fi achitat până la 26 decembrie 2023, pentru fiecare zi de întârziere aferentă anului 2023 se va aplica o penalitate în mărime de 0,0740% per zi. Impozitul poate fi achitat și online, prin intermediul serviciului guvernamental de plăți electronice Mpay.

img23010134

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!