ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

CEC: Până pe 15 ianuarie, partidele sunt obligate să prezinte rapoartele privind gestiunea financiară

11:56 | 11.01.2024 Categorie: Politică

Chişinău, 11 ian. /MOLDPRES/. Comisia Electorală Centrală (CEC) a atenționat partidele politice că termenul de prezentare a rapoartelor privind gestiunea financiară pentru cel de al doilea semestru al anului 2023 este data de 15 ianuarie curent, informează MOLDPRES.

Potrivit CEC, raportul se prezintă în format electronic, prin intermediul SSI „Control Financiar”. „Partidele beneficiare de alocații de la bugetul de stat prezintă raportul și Curții de Conturi. Raportul urmează a fi semnat de către conducătorul și trezorierul partidului politic. Ambii poartă răspundere pentru corectitudinea datelor și a informațiilor prezentate, precum și pentru neprezentarea acestora. Dacă raportul privind gestiunea financiară este semnat de către persoana care asigură interimatul funcției conducătorului partidului politic, acesta prezintă confirmarea Agenției Servicii Publice”, a precizat CEC.

De asemenea, CEC a atenționat că neprezentarea sau prezentarea tardivă de către partidele politice a raportului privind gestiunea financiară, inclusiv prezentarea unor date incomplete, constituie încălcare a prevederilor legale și este pasibilă de răspundere conform legislației.

Până în prezent, șase partide politice au depus rapoartele financiare la CEC.

img24000157

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!