ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Cursa de tren Chișinău - Iași va fi sistată din cauza unor probleme tehnice

15:52 | 31.01.2024 Categorie: Societate

Chişinău, 31 ian. /MOLDPRES/. Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova” (CFM) a anunţat astăzi că, începând cu data de 5 februarie 2024 inclusiv, cursa Chișinău - Iași (Socola) va fi sistată din cauza unor probleme tehnice, transmite MOLDPRES.

CFM explică şi procedura de restituire a banilor pentru bilete. „Pentru pasagerii care și-au cumpărat biletele la casele gării, restituirea sumei achitate se va efectua la aceste puncte de vânzare. Pentru pasagerii care au achiziționat biletele online, suma va fi rambursată pe cardul bancar utilizat în tranzacție”, precizează sursa citată.

„Ne cerem scuze pentru incomoditățile create și vă mulțumim pentru înțelegere”, rezumă CFM, fără a indica pe ce perioadă va fi sistată ruta nominalizată.

img24000674

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!