
A doua semifinală Eurovision 2025: Țările care vor evolua pe scena din Basel
În această seară, la Basel, Elveția, are loc cea de-a doua semifinală a Concursului Eurovision Song Contest 2025. În competiție vor intra reprezentanții din Austria, Lituania, Armenia, Muntenegru, Grecia, Irlanda, Australia, Letonia, Cehia, Israel, Malta, Finlanda, Danemarca, Luxemburg, Georgia și Serbia, informează MOLDPRES.
Din prima semifinală, desfășurată marți, 13 mai, s-au calificat în Marea Finală următoarele țări: Norvegia, Albania, Suedia, Islanda, Țările de Jos, Polonia, San Marino, Estonia, Portugalia și Ucraina. De cealaltă parte, Slovenia, Azerbaidjan, Belgia, Croația și Cipru au ratat accederea în finală.
Cele zece țări calificate din a doua semifinală li se vor alătura celor din prima rundă, precum și celor șase țări care se califică direct în finală: Italia, Spania, Elveția, Franța, Germania și Regatul Unit – cunoscute sub denumirea de „Big Five”, alături de țara gazdă.
Concursul Eurovision 2025 are loc în Elveția datorită victoriei artistului Nemo la ediția din 2024, desfășurată la Malmö, Suedia, cu piesa „The Code”. Orașul Basel a fost desemnat gazdă pentru ediția din acest an, grație infrastructurii moderne și amplasării sale strategice.
Marea Finală a Eurovision Song Contest 2025 va avea loc sâmbătă, 17 mai. Printre favoritele caselor de pariuri se numără Suedia, Austria și Ucraina.
VIDEO // Moldova și-a luat rămas-bun de la un geniu. Compozitorul Eugen Doga a fost condus astăzi pe ultimul drum
A fost anunțată componența nominală a Comisiei pentru decernarea Premiului Național pentru anul 2025
Membrii Cabinetului de miniștri au ținut un minut de reculegere în memoria maestrului Eugen Doga
VIDEO // Premierul Dorin Recean a adus un ultim omagiu marelui compozitor Eugen Doga: „Maestrul a intrat în tăcere, dar muzica lui va răsuna peste vremuri”
LIVE // Doliu în Republica Moldova. Compozitorul Eugen Doga va fi condus astăzi pe ultimul drum
FOTO // Biserica „Sfânta Teodora de la Sihla”: un ultim omagiu adus maestrului Eugen Doga
Centrul Național al Cinematografiei va finanța cu 13,3 milioane de lei nouă proiecte cinematografice în 2025
Programul funeraliilor Maestrului Eugen Doga. 5 iunie – Zi de doliu național în Republica Moldova
Paula Seling: „Fiecare concert alături de maestrul Doga a fost o lecție de rafinament”
Evaluarea externă a Curții de Apel Centru s-a încheiat
Tehnologia - în centrul procesului judiciar. Prima e-sală de judecată din nordul țării, inaugurată la Bălți
Peste 3800 de șoferi, trași pe dreapta în zilele de weekend
Nume noi în echipa PAS. Igor Grosu: „E momentul să strângem rândurile și să ne unim”
Parlamentul European cere fonduri de preaderare pentru Republica Moldova în bugetul multianual al UE
Droguri de peste 1,5 milioane de lei, ridicate de poliție. Patru suspecți au fost reținuți
Reconstrucţia podului de la Buţeni, Hânceşti, finalizată până în toamna acestui an #MoldovaPoate
Noi cazuri de rujeolă în capitală. Părinții sunt îndemnați să-și vaccineze copiii
Un studiu EcoContact privind drepturile de mediu va fi examinat de Oficiul Avocatului Poporului și partenerii instituționali
ANRE: Criza din Orientul Mijlociu influențează prețurile la carburanți
Cronicarii sportivi din R. Moldova, cu un reprezentant al AIS „MOLDPRES” în teren, și-au adjudecat un nou trofeu internațional
Atenție, șoferi! Continuă lucrările de întreținere, reparație și reconstrucție a drumurilor publice naționale
Creștinii ortodocși au intrat în postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel (Postul Sânpetrului)
Misiune inedită pentru salvatori. Un pui de lebădă a fost salvat dintr-o plasă de pescuit
Zece acte de călătorie falsificate, depistate la frontieră într-o singură săptămână
Cetățenii, îndemnați să achite impozitele pe bunurile imobiliare și cel funciar până pe 30 iunie, pentru a evita penalitățile