Chișinăul a cerut oficial extrădarea lui Plahotniuc. Ministra Justiției demontează speculațiile
Ministra Justiției, Veronica Mihailov-Moraru, a venit cu detalii despre cazul lui Vladimir Plahotniuc. Ea a dezmințit zvonurile potrivit cărora autoritățile Republicii Moldova ar tergiversa procesul de extrădare din Grecia a fostului lider democrat și a anunțat că toate demersurile au fost făcute conform legislației și convențiilor internaționale aplicabile, comunică MOLDPRES.
„Autoritățile Republicii Moldova au sesizat autoritățile elene în mod diligent, solicitând imediat extrădarea cetățeanului Vladimir Plahotniuc. Persoana a fost reținută pe 22 iulie. La 24 iulie, Procuratura Generală a transmis cererea de extrădare, iar Ministerul Justiției a depus propria solicitare pe 4 august. Așadar, respingem ferm toate acuzațiile de tergiversare sau lipsă de implicare din partea autorităților moldovenești”, a spus ministra înaintea ședinței Cabinetului de miniștri.
Șefa de la Justiție a explicat că procesul de extrădare este reglementat de Convenția Europeană, care prevede un termen de până la 40 de zile de la momentul reținerii, în care autoritățile pot înainta oficial documentația, care trebuie să fie însoțită de toate actele justificative, inclusiv traducerile conform legislației respective.
Ea a mai precizat că atât Ministerul Justiției, cât și Procuratura Generală au competențe în solicitarea extrădării.
„Vladimir Plahotniuc a fost arestat inclusiv în baza mandatului emis la solicitarea Procuraturii Generale. Dosarul de extrădare este pregătit conform tuturor rigorilor legale, iar Grecia este cea care urmează să decidă, în baza procedurilor proprii, pașii următori. Republica Moldova, de principiu, are experiență pozitivă de colaborare cu autoritățile elene în ceea ce privește extrădarea persoanelor. Fiecare caz este individual, fiindcă autoritățile elene au posibilitatea, la fel ca toate statele, de a solicita și acte suplimentare”, a adăugat Mihailov-Moraru.
Declarația ministrei a parvenit în contextul în care avocatul lui Vladimir Plahotniuc, Lucian Rogac, a declarat că autoritățile de la Chișinău ar întârzia nejustificat procesul de extrădare.
Fostul lider democrat Vladimir Plahotniuc a părăsit Republica Moldova în iunie 2019. El a fost reținut la 22 iulie curent de autoritățile Republicii Elene, pe Aeroportul Internațional din Atena, în timp ce încerca să părăsească țara. Despre acest fapt, Procuratura Generală a fost informată oficial de către BNC Interpol Chișinău.
Ulterior, la 23 iulie, pe numele lui Vladimir Plahotniuc a fost emis un mandat de arest, în vederea extrădării, de către procurorul de pe lângă Curtea de Apel din Atena – instanța competentă în această procedură. La 24 iulie, PG a transmis cererea oficială de extrădare către Ministerul Justiției din Grecia, atât direct, cât și prin canale diplomatice. Solicitarea este bazată pe acuzații de escrocherie și spălare de bani cu circumstanțe agravante, precum și pe constituirea și conducerea unei organizații criminale.
Alături de Vladimir Plahotniuc a fost reținut și fostul deputat Constantin Țuțu. Un set de documente care aparțin acestora au fost ridicate în urma perchezițiilor corporale desfășurate la aeroport și la domiciliul din Grecia. Actele aveau identități diferite, iar unele dintre ele aparțin aceluiași stat.
Republica Moldova a finalizat etapa de eliberare a terenului pe care va fi construit noul sediu al Ambasadei SUA
Ministerul Sănătății va avea un nou secretar de stat
Parlamentul European sprijină Republica Moldova în procesul de integrare europeană. Siegfried Mureșan: „Susținem deschiderea negocierilor de aderare pe toate clusterele”
Însărcinatul cu afaceri al Ambasadei Federației Ruse, convocat la MAE după incidentul cu dronă la Galați
POLITICO: Republica Moldova și Ucraina ar putea începe negocierile oficiale de aderare la UE în luna iunie
Președinta Maia Sandu, după atacul rusesc asupra Ucrainei: „Mai mult sprijin pentru Ucraina și o presiune mai puternică asupra Rusiei - ambele sunt necesare acum”
Șapte deputați de la Chișinău vor efectua o vizită de studiu în Statele Unite
Premierul Alexandru Munteanu condamnă atacul recent al Rusiei asupra Ucrainei: „Cei responsabili trebuie trași la răspundere”
Consolidarea apărării colective și sprijinul acordat Ucrainei, discutate la Sesiunea de primăvară a Adunării Parlamentare a OTAN. Republica Moldova a fost reprezentată la Vilnius de deputatul Mihail Druță
Washingtonul anunță nominalizarea lui Joseph Burkhalter pentru funcția de ambasador la Chișinău
FOTO // După două weekenduri de dezbateri, Adunarea Cetățenească a venit cu 15 recomandări pentru autorități privind reforma administrației locale
Bulgaria reconfirmă sprijinul pentru parcursul european al Republicii Moldova
Parlamentarii moldoveni discută la Bruxelles despre deschiderea negocierilor de aderare la UE. Doina Gherman: „La nivelul instituțiilor există o voință politică unitară pentru integrarea europeană”
FOTO // CEC a recepționat procesele-verbale privind rezultatele turului doi al alegerilor locale noi
Peste 1 miliard de euro în noi parteneriate investiționale și finanțări anunțate pentru Republica Moldova
Legislația în domeniul muncii, aliniată la standardele europene: cetățenii Republicii Moldova vor putea beneficia de indemnizații de șomaj în țările UE
IGP a înregistrat 25 de cazuri de fraudă telefonică. Prejudiciul total ajunge la peste 2 milioane de lei
VIDEO // ARBOM oferă 80 de bilete pentru meciul Moldova - Bulgaria suporterilor din Taraclia
FOTO // Primărie renovată și grădiniță modernizată în comuna Ișcălău, raionul Fălești, prin Programul „Satul European”
Șefa statului Maia Sandu: „Interferențele Rusiei sunt constante și trebuie să depunem eforturi pentru a le contracara”
Drumul R3 Chișinău–Hâncești intră în reparație. Va fi modernizat pe o porțiune de 22 km
Republica Moldova obține finanțare suplimentară pentru conectarea la rețeaua rutieră europeană
ARMENPRESS: UE va acorda sprijin suplimentar Armeniei pe fondul restricțiilor impuse de Rusia la importuri
Republica Moldova atrage investiții de peste 1 miliard de euro prin noi parteneriate strategice anunțate la prima Conferință Investițională Moldova - UE
Două sisteme mari de irigare vor fi reabilitate cu sprijinul Agenției Franceze de Dezvoltare
Probleme de actualitate abordate în cadrul Comisiei Unificate de Control
Președinta Maia Sandu și Comisara Marta Kos au discutat despre reforme și pașii următori în procesul de aderare
Comisara europeană, Marta Kos: „Republica Moldova este pe primul loc în pregătirile sale pentru calitatea de membru al Uniunii Europene”
Președinta Maia Sandu: „Toate statele membre ale UE reconfirmă că Republica Moldova este pregătită să deschidă negocierile de aderare. Suntem gata pentru pasul următor”
Republica Moldova își consolidează capacitățile instituționale de combatere a amenințărilor hibride, cu sprijinul Misiunii de Parteneriat a Uniunii Europene în Republica Moldova