ro
Sport
09 Mai, 2025 / 09:30
/ 07 Martie, 2025

Cei mai buni halterofili din Europa, la Chișinău. Republica Moldova va găzdui pentru prima dată competiția continentală rezervată seniorilor

Doina Pozdirca
Reporter

Chișinăul va găzdui pentru prima dată Campionatul European de Haltere pentru seniori, care se va desfășura în perioada 13-21 aprilie la Arena Chișinău. Evenimentul va reuni în capitala Republicii Moldova aproximativ 300 de sportivi din 40 de țări. Organizarea competiției a fost discutată de ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun și președintele Federației Europene de Haltere, Antonio Conflitti, relatează MOLDPRES.

Campionatul European de Haltere pentru seniori din 2025 este considerat unul dintre cele mai prestigioase evenimente sportive europene ale anului și va aduce Republica Moldova pe harta marilor competiții internaționale.

Ministrul Dan Perciun a subliniat tradiția halterelor în Republica Moldova și importanța competiției europene pentru sportivii locali. El a menționat că evenimentul va inspira tinerii și va poziționa țara pe harta sportivă internațională.

„Halterele au o tradiție solidă în Republica Moldova, iar acest eveniment va fi o ocazie excepțională pentru sportivii noștri de a concura acasă, în fața publicului nostru. Prezența celor mai buni halterofili europeni va inspira sportivii și va stimula interesul pentru acest sport. Organizarea unei competiții europene de asemenea anvergură va poziționa Republica Moldova pe harta marilor evenimente sportive și va demonstra că avem capacitatea de a găzdui competiții la cel mai înalt nivel. Sportivi de excepție precum Tudor Casapu, Marin Robu și Elena Cîlcic au obținut rezultate notabile pentru Republica Moldova. Acest campionat este un pas firesc în promovarea unei discipline care a adus numeroase succese țării noastre”, a spus ministrul Dan Perciun.

Evenimentul îi va reuni la Chișinău pe cei mai buni sportivi din Europa și iubitori ai halterelor, a mentionat președintele Federației Europene de Haltere, Antonio Conflitti.

„Este un eveniment de mare anvergură. Vom avea posibilitatea să vedem aici, la Chișinău, nu doar cei mai buni sportivi din Europa, dar și toți iubitorii acestui sport. Veți avea ocazia să vedeți cei mai buni și talentați sportivi. Va fi un câștig de imagine nu doar a Federației de Haltere, dar și a întregii țări”.

Pentru organizarea competiției la Chișinău vor fi alocați 6,5 milioane de lei din bugetul de stat. Celelalte cheltuieli vor fi acoperite de către federație și sponsori.