
O nouă ediţie a Festivalului „BelEU Fest” va avea loc în raionul Cahul, pe 10 august
Chişinău, 5 aug. /MOLDPRES/. Cea de-a III-a ediţie a Festivalului „BelEU Fest” sub motto-ul „Uniți în diversitate” va avea loc pe 10 august, la Slobozia Mare, raionul Cahul. Acolo, pe malul lacului Beleu, în inima rezervaţiei biosferei „Prutul de Jos” va avea loc evenimentul ce promovează tradiţiile locale, valorile europene şi diversitatea culturală, transmite MOLDPRES.
Potrivit organizatorilor, în cadrul Festivalului BelEU Fest vor fi abordate teme precum protecţia mediului, sustenabilitate şi dezvoltarea turismului local, iar la discuţii va putea participa fiecare doritor, întrucât evenimentul este cu acces gratuit pentru toată lumea. Oaspeţii vor putea admira lucrările expuse în cadrul Târgului meşteşugarilor din zona de Sud a ţării. Pentru a cunoaşte şi mai bine tradiţiile locului, cei prezenţi vor putea participa la ateliere interactive de artizanat.
Festivalul BelEU Fest va găzdui o expoziţie de pictură şi una dedicată investiţiilor europene, ambele deschise pentru publicul larg.
Gurmanzii se vor putea delecta cu bunătăţi din gastronomia locală, pregătite de gospodinele iscusite de la Slobozia Mare şi vor putea participa la un atelier de pregătire a cuscuţilor în covată de 100 de ani. Seara va culmina cu un concert de muzică populară şi modernă, în interpretarea artiştilor cunoscuţi.
Festivalul BelEU Fest este organizat de AO „Institutum Virtutes Civilis” și Primăria Slobozia Mare, fiind finanțat de Fundația Soros Moldova, cofinanțat de USAID, în parteneriat cu Ministerul Culturii și Consiliul raional Cahul.
Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Naslavcea, polul de nord al ţării şi una din cele mai frumoase priveliști spre Nistru
Start pentru tineri // Alexandru Sava din Căinari și-a transformat pasiunea într-o afacere de succes cu sprijinul financiar al UE
Şapte atracții turistice din R. Moldova sunt finaliste în cadrul concursului din România ,,Destinaţia Anului” 2025
Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Butuceni, locul unde poveştile lui Ion Creangă prind contur real
Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Muzeul din Crihana Veche, locul pentru cei pasionați de istorie, arheologie şi tradiţii
1 Martie, sărbătoarea Mărțișorului: „Oamenii se solidarizează cu natura”
Ambasadorul României, Cristian-Leon Țurcanu, a vizitat Dubăsarii Vechi: „Tradițiile românești și spiritul european sunt acasă în Zona de Securitate”
Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Primăvara, anotimpul renaşterii, bogat în obiceiuri populare, păstrate de moldoveni
Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Tradițiile locale, păstrate la unicul muzeu al pâinii, „La Gura Cuptorului” din Văleni
Peste 75 000 de moldoveni cu cetățenie română au participat la alegerile prezidențiale din România, până la ora 16.30
Până la ora 13.00, circa 60 000 de moldoveni cu cetățenie română au participat la alegerile prezidențiale din România
Circa 250 de elevi participă la Olimpiadele Republicane la limba și literatura minorităților naționale
Alegeri prezidențiale în România. Peste 50 000 de moldoveni cu cetățenie română s-au prezentat la urnele de vot
România // 18 milioane de români sunt așteptați la urne să își aleagă președintele
11 răniți la Kiev în urma unui atac rusesc cu drone
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă: „Cetățenii R. Moldova, prin votul lor, pot decide cine va fi noul președinte al României”
Speakerul Igor Grosu la întâlnire cu moldovenii din Italia, Irlanda, Germania, Portugalia și Austria: „Împreună, oriunde am fi, vom reuși să construim Moldova europeană!”
Ultima zi de votare în cadrul scrutinului prezidențial din România. Alegătorii sunt așteptați la urnele de vot
Duminică, vremea se va menține caldă, cu perioade de instabilitate atmosferică
Alegeri prezidențiale în România. Până la ora 21.00, peste 33 600 de moldoveni cu cetățenie română s-au prezentat la urnele de vot
Campania Pădurea Curată, desfășurată în toată țara. Ministrul Sergiu Lazarencu: „Generația Pădurii este despre grija față de pădurile noastre”
Alegeri prezidențiale în România. Până la ora 17.00, peste 27 mii de moldoveni cu cetățenie română și-au exprimat dreptul la vot
Primarul de Maşcăuţi, Criuleni, Valeriu Carţîn: „Podul de Flori, atât cel de acum 35 de ani în urmă, cât şi acesta din 2025 este o istorie mai mult decât despre niște cetăţeni şi ţări"
CNAS a finanțat plata indemnizațiilor pentru familiile cu copii
Încă o medalie pentru Republica Moldova la Campionatul Mondial U-17 și U-20 la Haltere