ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

UE va acorda 11 milioane de euro pentru dezvoltarea sistemului de alimentare cu apă în raionul Cahul

15:36 | 01.08.2018 Categorie: Societate

Chişinău, 1 aug. /MOLDPRES/. Cabinetul de miniștri a aprobat astăzi inițierea negocierilor şi aprobarea semnării Acordului de finanţare dintre Guvernul Republicii Moldova şi Comisia Europeană cu privire la alimentarea cu apă şi sanitaţie în raionul Cahul. Uniunea Europeană (UE) va acorda 11 milioane de euro pentru dezvoltarea serviciilor de alimentare cu apă și sanitație în orașul Cahul și patru sate vecine, informează MOLDPRES.

Proiectul sprijinit de UE este complementar proiectelor „Aprovizionarea cu apă și canalizare în raionul Cahul” și „Inițiativa pentru Sanitație”, finanțate de către Guvernul german, prin intermediul Ministerului pentru Cooperare Economică și Dezvoltare a Germaniei, în sumă totală de 23,5 milioane de euro.

Proiectele respective vot fi implementate de către Banca de Dezvoltare Germană KfW și vizează reabilitarea infrastructurii de bază de apă și de canalizare în cel mai mare oraș din sudul Moldovei. Banii oferiți de Uniunea Europeană vor fi utilizați pentru extinderea serviciilor de alimentație cu apă și sanitație pentru cetățeni din orașul Cahul și satele vecine Cotihana, Crihana Veche, Pașcani și Manta.

(Reporter V. Bercu, editor A. Răileanu)

img18006825

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!