ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Prim-ministrul Dorin Recean, în plenul Parlamentului: „Toți cetățenii moldoveni merită venituri mai mari și o viață demnă”

19:40 | 19.10.2023 Categorie: Oficial

Chişinău, 19 oct. /MOLDPRES/. Măsurile de atenuare a crizei energetice, creșterile salariale în cadrul pachetului de măsuri „Spor pentru Moldova”, programele de modernizare a localităților și oportunitățile de dezvoltare a economiei au fost prezentate astăzi de prim-ministrul Dorin Recean, în plenul Parlamentului, la dezbaterea moțiunii de cenzură, transmite MOLDPRES cu referire la Direcţia comunicare și protocol a Executivului. 

Premierul Dorin Recean a adus în vizorul deputaților acțiunile Guvernului în cadrul Planului Național „Construim Moldova Europeană”,  dar și proiectele de susținere economică, socială și dezvoltare regională.

„Prin programele „Satul European” și „Satul European Expres”, peste jumătate din localitățile din Moldova au implementat proiecte mari la nivel local pentru a aduce condiții de viață europene în comunitățile noastre. Niciodată în istoria țării nu a existat un sprijin atât de mare, precum cele aproximativ 4 miliarde de lei acordate pentru compensații în facturi. De asemenea, guvernul a dublat pensia minimă și a crescut cu 50% pensia medie. Toți cetățenii moldoveni merită venituri mai mari și o viață demnă”, a menționat prim-ministrul Dorin Recean.

De asemenea, șeful Cabinetului de miniștri a vorbit despre pachetul de măsuri „Spor pentru Moldova”, care presupune alocare de resurse către 170 de mii de cetățeni, o creștere de 15% a salariilor medicilor, asistenților medicali și infirmierelor și de 26% pentru medicii legiști

„Alocăm peste 350 de milioane de lei pentru ca școlile, grădinițele, spitalele și alte instituții bugetare să aibă un ajutor la plata facturilor la căldură și energie electrică. Artiștii din instituțiile teatral-concertistice vor primi o majorare de salariu de 25%, cadrele didactice - o plată unică de 5000 de lei și personalul non-didactic - de 3000 de lei. Este pentru prima dată când fiecare om din sistemul educațional al Republicii Moldova va primi o astfel de alocație. Vrem să continuăm aceste creșteri și o vom face, pentru că profesorii contează. Tocmai de aceea, în elaborarea noului buget pentru 2024 vom avea creșteri salariale pentru profesori”, a precizat premierul Recean.

În discursul său, prim-ministrul Dorin Recean s-a referit și la oportunitățile de majorare a exporturilor, diversificare a piețelor de desfacere și de creștere economică, oferite de Acordul de Liber Schimb cu statele Asociației Europene a Liberului Schimb.

„Am reușit să liberalizăm comerțul cu UE. Producătorii noștri pot exporta fără taxe vamale mere, prune, struguri și alte produse agricole. În acest an, livrările de cireșe moldovenești către UE au crescut de 12 ori. Asemenea istorii de succes ale producătorilor noștri ne motivează să continuăm deschiderea de noi piețe și oportunități, să încurajăm agricultorii moldoveni să-și modernizeze afacerile și să ofere produse de calitate. Vedem cum din Rusia ne vin doar șantaj și embargouri, în timp ce din Europa și Occident - comerț liber, stabilitate și susținere pentru agricultorii noștri”, a conchis prim-ministrul Recean.

Șeful Executivului s-a referit și la măsurile de sporire a securității energetice, planurile de modernizare a localităților și de asigurare a păcii și stabilității în țara noastră. 

Foto: Guvern

img23008242

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!