Istoricul şi omul politic Alexandru Moşanu a fost comemorat la 90 de ani de la naștere
Chişinău, 19 iul. /MOLDPRES/. Biblioteca Națională a Republicii Moldova, în parteneriat cu Asociația Istoricilor „A. Moșanu”, a organizat astăzi o masă rotundă cu genericul „Istoricul, profesorul și omul politic Alexandru Moșanu” cu expoziție de carte, consacrată împlinirii a 90 de ani de la nașterea profesorului universitar, doctorului habilitat în științe istorice, primul Președinte al Parlamentului Republicii Moldova, primul președinte al Asociației Istoricilor din Republica Moldova, care astăzi îi poartă numele, membru de onoare al Academiei Române, relatează MOLDPRES.
Solicitat de agenție, Anatol Petrencu, președintele Asociației sus-numite a menționat că profesorul Alexandru Moșanu a fost o personalitate complexă, un bun cercetător al trecutului, un excelent profesor universitar, care a îndrumat tineri cercetători în domeniul istoriei. ”Profesorul Alexandru Moșanu a fost președinte al Parlamentului care a contribuit esențial la proclamarea Independenței R. Moldova, la declararea Tricolorului drept drapel de stat și la organizarea celei de-a treia Adunări Naționale”, a specificat profesorul universitar Anatol Petrencu.
La rândul său, scriitorul, omul politic și fostul deputat Ion Hadârcă a afirmat că profesorul Alexandru Moșanu a fost pentru mișcarea de eliberare și renaștere națională și pentru primul Parlament al R. Moldova un spiritus rector. ”Om de o rară integritate morală, cu o solidă pregătire academică și cu o capacitate remarcabilă de a rosti cele mai grele și mai complicate adevăruri, lucid, de mare curaj, modest și un spirit patriotic exemplar, profesorul Alexandru Moșanu poate fi considerat nu doar unul dintre fondatorii tânărului stat R. Moldova, prin semnătura personală și prin prezentarea textului Declarației de Independență, dar poate fi considerat și cofondator al mișcării de eliberare și renaștere națională”, a constatat Ion Hadârcă.
În cadrul evenimentului au mai luau cuvântul directorul instituției gazdă Elena Pintilei, deputatul Mihail Druță, ex-ministrul Culturii Monica Babuc, rectorul Universității de Stat din Moldova, Igor Șarov, istoricii Ion Șișcanu, Gheorghe Negru ș.a.
Alexandru Moșanu s-a născut la data de 19 iulie 1932 în comuna Braniște, județul Bălți, în prezent raionul Râşcani. A studiat la Facultatea de Istorie a Universităţii de Stat din Chişinău. Între 1957 și 1976 a lucrat la Institutul de Istorie al Academiei de Științe din Chișinău. Din 1976 și-a desfășurat activitatea didactică la Facultatea de Istorie a Universității de Stat din Chișinău, unde a deținut funcțiile de șef al Catedrei de istorie universală modernă și contemporană (1980-1990) și decan al Facultății de Istorie (1989-1990). Între 1989 şi 1990 a fost preşedinte al Asociaţiei Istoricilor din Republica Moldova, din 1994 redactor-şef al revistei de istorie şi cultură „Destin românesc”. Activitatea sa de cercetare s-a concretizat în lucrări şi studii privitoare îndeosebi la istoria mişcării muncitoreşti din România de la sfârşitul sec. XIX şi începutul sec. XX. Paralel, a desfășurat o neobosită activitate politică, înscrisă în coordonatele luptei de eliberare naţională. A fost unul dintre fondatorii Frontului Popular, iar după alegerile din 1990 - președinte al Prezidiului Sovietului Suprem al Republicii Moldova, funcție deținută până în 1993.
Între 1990 și 2001 a fost deputat în Parlamentul Republicii Moldova, iar la 3 septembrie 1990 a devenit Preşedinte al Legislativului. A avut o contribuție decisivă la elaborarea unor acte legislative privind drapelul R. Moldova și imnul „Deșteaptă-te, române”, primul imn al țării. În 1993 a demisionat din Parlament, devenind preşedintele Congresului Intelectualităţii din Republica Moldova, calitate în care a fost ales deputat. A fost vicepreședinte al Partidului Forțelor Democratice, iar după fuziunea acestei formațiuni cu Partidul Social-Liberal a ocupat funcția de președinte de onoare al acestui partid (până în 2005). Alexandru Moşanu a fost distins cu Ordinul Național „Steaua României” în grad de Mare Ofițer (2014) și cu Premiul Institutului Cultural Român, pentru promovarea valorilor culturii naţionale româneşti.
S-a stins din viață la 7 decembrie 2017.
Joseph Burkhalter, confirmat de Senatul SUA în calitate de viitor ambasador în Republica Moldova
FOTO // Republica Moldova și Ucraina își consolidează cooperarea vamală pentru securizarea frontierei și integrarea europeană. Reuniune la Moghiliov-Podolsk
VIDEO // Peste 450 de primării au decis amalgamarea voluntară și vor beneficia de fonduri pentru investiții. Igor Grosu: „Este important să depășim blocajele și să dăm o șansă localităților să se dezvolte”
Vicepremierul Mihai Popșoi, la Forumul Diasporei: „Fiecare dintre voi este un ambasador al țării noastre și contribuie la promovarea imaginii Republicii Moldova”
Mesajul premierului pentru cetățenii din diaspora: „Vă încurajez să contribuiți la dezvoltarea Republicii Moldova”
Speakerul Igor Grosu, la Forumul Diasporei: „Republica Moldova demonstrează, prin cetățenii săi de acasă și de peste hotare, că merită să devină parte a marii familii europene”
Forumul Diasporei, desfășurat la Chișinău. Maia Sandu: „Republica Moldova avansează cu viteză spre UE, iar diaspora poate juca un rol important în promovarea și susținerea acestui parcurs”
Adunarea Populară a Găgăuziei trebuie să aibă un mandat deplin. Președinta Maia Sandu: „Alegerile să fie libere și corecte””
Sancțiuni disciplinare după vizita delegației talibanilor în Republica Moldova. Maia Sandu: „Este rușinos că oameni cu funcții înalte nu cunosc politica statului”
Republica Moldova avansează în procesul de integrare europeană. Maia Sandu: „Nu ne blochează niciun stat”
CEC a adoptat mai multe hotărâri privind organizarea alegerilor locale noi și a unui referendum local în satul Delacău, raionul Anenii Noi
DOC // Legea pentru ratificarea Convenției privind instituirea Comisiei Internaționale de Reclamații pentru Ucraina, publicată în Monitorul Oficial
Nouă localități din Rezina, care au decis să se unească într-o singură primărie, vor beneficia de stimulente de peste 85 de milioane de lei din partea Guvernului
Republica Moldova și Estonia își reafirmă angajamentul pentru consolidarea cooperării
Un adolescent din Republica Moldova, salvat de polițiștii români după ce a fost luat de curenții Prutului
Un tânăr a fost condamnat la 23 de ani de închisoare după ce ar fi violat și omorât o femeie la Chișinău
CEC anunță începerea perioadei electorale pentru alegerile locale noi și referendumul local din 1 noiembrie
Sesiune de informare pentru agenții economici de pe ambele maluri ale Nistrului privind aplicarea TVA și a accizelor asupra mărfurilor introduse în Republica Moldova
Companiile din Moldova, sprijinite să se alinieze la standardele europene de raportare privind sustenabilitatea
VIDEO // Ministrul Mihai Popșoi, despre cooperarea cu România: „Relația strategică dintre cele două state, bazată pe comuniunea de limbă, istorie și tradiție, reprezintă un mare atu pentru țara noastră”
MOLDOVA#35 – Ce am construit // Vicepremierul Eugeniu Osmochescu: „Am parcurs un drum economic complex. Următoarea etapă este integrarea deplină în economia europeană”
AIPA a autorizat plăți în agricultură de peste 1 miliard de lei în prima jumătate a anului 2026
Serviciul Vamal a încasat peste 875 de milioane de lei în ultima săptămână
Peste patru milioane de barili de petrol pe zi trec prin Strâmtoarea Hormuz, în pofida războiului
BTA: Cinci artiști bulgari, incluși într-o expoziție internațională din Arabia Saudită
Peste 12 000 de locuri de muncă, propuse de ANOFM. Chișinău și Bălți, printre localitățile cu cele mai multe posturi vacante
UE pregăteşte pentru toamnă cel mai amplu pachet de sancţiuni împotriva Rusiei
Leul începe săptămâna cu apreciere față de euro și dolar
Premierul Vasile Tofan a participat la Festivalul național „Sport prin Generații”, desfășurat la Nisporeni
Festivalul național „Sport prin Generații”, organizat la Nisporeni. Premierul Vasile Tofan: „Avem obiective ambițioase pentru dezvoltarea sportului”