
Ultimii trei preşedinţi francezi au fost spionaţi în beneficiul Statelor Unite ale Americii
Paris, 24 iun. /MOLDPRES/.Ultimii trei preşedinţi ai Franţei, François Hollande, Nicolas Sarkozy şi Jacques Chirac, precum şi numeroşi miniştri, funcţionari de rang înalt, deputaţi sau diplomaţi francezi au fost interceptaţi în beneficiul Statelor Unite ale Americii, potrivit unor documente confidenţiale ale NSA, dezvăluite de WikiLeaks, relatează MOLDPRES cu referire la Mediafax şi AGERPRES.
Potrivit Mediapart şi Libération, documentele strict confidenţiale obţinute de WikiLeaks relevă interceptări privind chestiuni diplomatice, de politică locală sau economice. Aceste interceptări, care au vizat preşedinţi şi demnitari de rang înalt francezi, au fost efectuate cel puţin în perioada 2006-2012.
În afară de ultimii trei preşedinţi ai Franţei, au mai fost spionaţi fostul ministru socialist al Economiei Pierre Moscovici şi fostul ambasador francez la Washington Pierre Vimont.
"Este inacceptabil între aliați", a declarat purtătorul de cuvînt al guvernului francez, Stéphane Le Foll, într-o primă reacție oficială de la Paris.
"Ceea ce s-a întîmplat nu este acceptabil, însă aceasta nu înseamnă că vom intra într-o criză", a adăugat el la postul de știri I-Télé, cu puțin timp înaintea reuniunii de urgență convocate de François Hollande la Palatul Elysée.
Conform purtătorului de cuvînt, la finalul acestui Consiliu de apărare vor fi "cu siguranță cerute precizări" Statelor Unite ale Americii.
Dezvăluirile au suscitat miercuri în Franța condamnări unanime din partea clasei politice, atît a stîngii aflate la putere, cît și a opoziției de dreapta.
/Editor M.Cucu/
Merz, Starmer, Macron și Tusk merg la Kiev şi cer Rusiei să accepte un armistițiu complet și necondiționat de 30 de zile
Mii de persoane, la manifestații pro Europa în orașe din România
Ucraina speră că tribunalul special va face posibil ca Putin să fie judecat pentru invazie
UE deblochează un miliard de euro pentru industria militară ucraineană, finanțat din activele rusești înghețate
România // Curtea Constituțională a validat primul tur al alegerilor prezidențiale
Zelenski a discutat la telefon cu Trump
Primul discurs al Papei Leon al XIV-lea: Un apel la pace și o Biserică deschisă tuturor
Lideri din întreaga lume l-au felicitat pe noul Suveran Pontif
Cardinalul american Robert Prevost, ales papă
Preşedintele Parlamentului Igor Grosu, asigurat de omologi din UE: „R.Moldova - tot mai aproape de marea familie europeană”
Degradarea solurilor amplifică problemele cu apa ale R. Moldova, potrivit unui raport al mișcării Salvează Solul
Bananele, în pericol pe fondul creșterii temperaturilor
Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Festivalul „Toba Fest” de la Văleni, dor de rădăcini, tradiții şi muzică autentică
Rusia respinge ca inacceptabil ultimatumul de încetare a focului în Ucraina
Peste 300 de tineri au participat la un Târg al Oportunităților Educaționale, desfășurat la Bălți
R. Moldova, alăturată comunității internaționale în marcarea Zilei Mondiale a Sănătății Plantelor
Ministrul de externe al Danemarcei, Lars Løkke Rasmussen: „Republica Moldova are determinarea necesară pentru a avansa pe calea integrării europene”
Avere nejustificată de peste 1,8 mln de lei, depistată de ANI la doi funcționari și la un membru al familiei lor
Situaţie excepţională la Bălţi: un gol, depistat sub stratul de beton al carosabilului unei străzi
Moldovenii care muncesc în Italia vor beneficia de prestații sociale. Acordul urmează a fi votat în Camera Deputaților din Italia
Trei cazuri de boală Lyme, asociate mușcăturilor de căpușe, au fost înregistrate în capitală
Vicepremierul Oleg Serebrian a avut o întrevedere cu ambasadorii țărilor din formatul Nordic-Baltic 8
Salvatori din Republica Moldova participă la un exercițiu internațional desfășurat în Bulgaria
BNM menține la nivel de 6,5 la sută rata de bază la principalele operațiuni de politică monetară
Igor Grosu la Budapesta: „Integrarea europeană înseamnă consolidarea statului, a democrației și a păcii”