Ciocnirea civilizațiilor (6)

Chişinău, 4 aug. /MOLDPRES/. Începând cu toamna anului 1940, odată cu ruptura dintre Germania nazistă și URSS-ul stalinist, a început o pregătire reciprocă furibundă de război. Atât Berlinul, cât și Moscova înțelegeau că nu mai puteau avansa în cuceririle sale teritoriale, dacă nu eliminau fostul partener de invazii.
Germania era evident mai pregătită din punct de vedere economic și militar. URSS-ul terminase două procese grandioase după amploarea lor - colectivizarea și industrializarea, după care a urmat militarizarea accelerată a economiei în 1938-1939. Moscova mai avea nevoie de cel puțin doi ani pentru a-și înzestra armata cu tehnică modernă. Din această cauză, Iosif Stalin a ordonat diplomaților săi să afișeze o politică prietenoasă și în continuare față de Germania. URSS continua să exporte cantități uriașe de cereale, metal, carburanți cu scopul exact de a câștiga timp. Moscova chiar stabilise anul 1942 pentru a începe războiul și ciocnirea decisivă cu armata Wehrmachtului.
La Berlin doreau să scape cât mai repede de pericolul rusesc, deoarece înțelegeau bine ce potențial economic și militar au Marea Britanie și SUA. Generalii germani cunoșteau foarte bine istoria înfrângerilor lui Napoleon, iar apoi și a Triplei Alianțe care fusese nevoiți să lupte concomitent pe fronturile de vest și de est. Această situație trebuia evitată cu orice preț. Sarcina era ca în jumătate de an URSS să capituleze, ca apoi Germania să-și concentreze toate forțele pentru un război decisiv contra britanicilor și americanilor.
Ciocnirea celor doi dictatori era invitabilă din simplu motiv că ambele regimuri aveau aceleași valori: desconsiderarea totală a drepturilor individuale, supremația rasială, într-un caz, în altul, a principiului luptei de clasă. Iar cel mai puternic sentiment al ambilor aventurieri politici era setea de dominație mondială. Sângerosul spectacol al orgoliilor urma să înceapă.
În cartierul general al Wehrmachtului era studiat minuțios specificul Rusiei. Sărăcie, lipsa infrastructurii rutiere, iernile lungi și grele. În viziunea experților germani, unica soluție era un război-fulger desfășurat în lunile de vară pentru a facilita străpungerea liniilor de apărare sovietice cu ajutorul  brigăzilor motorizate, cele mai performante la acel timp.
Serviciile secrete sovietice informau pe parcursul lunilor aprilie-iunie despre pregătirile masive ale Germaniei pentru invazia URSS. În istoriografia sovietică domina ideea că Stalin nu credea că fostul partener de cotropiri teritoriale va ataca țara sa. Este un fals. Toate documentele de arhivă desecretizate pe timpul lui Boris Elțin demonstrează că Moscova, disperată de întârzierile în modernizarea armatei sale, totuși a concentrat în partea de vest a țării majoritatea diviziilor sale. Mai mult. A și făcut o greșeală fatală desfășurând aerodromurile și depozitele militare în apropierea granițelor, astfel făcând din ele o țintă facilă pentru aviația germană.
La 22 iunie 1941 Germania atacă fără a declara război URSS pe toată lungimea granițelor de vest, de la Marea Baltică până la Marea Neagră. În doar trei săptămâni germanii ocupă o bună parte din teritoriul european al Uniunii Sovietice și țintesc până în toamnă să ocupe Moscova. Armata Roșie era prost echipată, ducea o lipsă cronică de alimente, iar tehnica performantă se afla încă în uzinele militare din munții Ural. În rândul conducerii sovietice era resimțită din plin panica. Timp de câteva zile nimeni din conducerea militară nu putea face legătura cu Stalin. Numai la 3 iulie liderul sovietic citește la radio un apel către poporul sovietic, ceea ce presupunea o oarecare ieșire din starea stresantă și o încercare de organizare  a rezistenței împotriva invaziei naziste.
Marea Britanie și SUA au înțeles că o victorie convingătoare a lui Hitler împotriva URSS va întări enorm Berlinul și le va oferi germanilor un avantaj psihologic foarte puternic. Britanicii și americanii recunosc URSS-ul ca aliat în războiul contra Germaniei și imediat îi oferă un canal de sprijin consistent - Lend-Lease, adică utilizarea Legii împrumutului. În baza Lend-Leasului, URSS a primit mii de tancuri, avioane, camioane și milioane de tone de bunuri necesare pe timp de război. Chiar dacă ideologia comunistă a Kremlinului s-a străduit să minimalizeze rolul Lend-Lease-ului, experții neutri au calificat acest ajutor ca fiind decisiv în bătăliile din imensele câmpii rusești.
Cel de-al Doilea Război Mondial nu se înscrie în tiparele conflictelor civilizaționale. La început se părea că linia de demarcare va trece între blocul statelor dictatoriale cum ar fi Japonia, Italia, Germania și URSS și democrațiile occidentale. Însă clivajul s-a produs între doi dictatori care doreau puterea mondială - Stalin și Hitler. Din cauza acestor neînțelegeri, URSS s-a pomenit în tabăra statelor democratice și din acest moment mulți credeau că Moscova va păși alături de aliați pe calea democratizării.
Este greu de cântărit cu exactitate ponderea fiecărei țări în victoria asupra nazismului. Un lucru este totuși cert - cel mai mult a avut de suferit poporul sovietic, care a plătit un tribut de imense pierderi umane în acest război. Însă așteptările de schimbare a regimului sovietic au fost zădarnice. Stalin obținuse mult mai mult decât aștepta. Negocierile și acordurile de la Teheran, Ialta și Potsdam au legalizat pentru Moscova toate cuceririle Pactului Ribbentrop-Molotov, au plusat noi teritorii în Extremul Orient și în vest, regiunea Kaliningrad, teritoriul Prusiei Orientale. Dar cea mai mare victorie a lui Stalin a fost obținută în urma partajării sferelor de influență. Țările Europei de Est și parțial Centrale au fost oficial declarate zone de influență sovietică. În pofida înțelegerii cu aliații de a respecta suveranitatea acestor popoare și democrația, sovieticii la scurt timp au instaurat dictaturi comuniste pro-moscovite.
Astfel, URSS s-a transformat dintr-un stat comunist izolat într-o metropolă a unui vast imperiu comunist în plină ascensiune. Învingătorii în cel de-al Doilea Război Mondial au repetat cu încăpăținare eroarea finalului Primului Război Mondial, atunci când în plan teritorial au fost pedepsiți cei care au pierdut și copios compensați învingătorii. Atunci a fost pusă temelia subminării noii ordini mondiale. În doar doi–trei ani, zeci de milioane de oameni, împotriva voinței sale, au trecut de la regimuri democratice la dictaturi comuniste în care au trăit aproape jumătate de secol.
Va urma